Alianța și Ambasada: sprijin pentru cooperarea universitară

Alianța și Ambasada: sprijin pentru cooperarea universitară

În ciuda contextului sanitar, dezvoltarea cooperării universitare între Republica Moldova și Franța este unul dintre obiectivele urmărite de către Ambasada Franței și Alianța Franceză. Mijloace specifice sunt prevazute în cadrul programarii anuale. Scopul acestora este de a iniția contacte și schimburi, la moment destul de limitate, între universitățile franceze și universitățile din Republica Moldova.

Consolidarea cooperării universitare între cele două țări ar trebui să permită susținerea necesară pentru evoluția universităților din Moldova, sprijinirea cursurilor atractive existente, în special a anumitor filiere francofone. Dimensiunea francofonă fiind privilegiată, reflecția și activitatea în parteneriat cu AUF este privilegiată, la fel și capacitatea de face înscrierea proiectelor în cadrul priorităților de cooperare europeană.

SPRIJIN REÎNNOIT PENTRU PROIECTUL EUPROIN

Alianța Franceză din Moldova și Ambasada Franței susțin, alături de Uniunea Europeană care operează în cadrul programului Erasmus +, proiectul Jean Monnet – Sprijin pentru asociațiile de studii pentru integrarea europeană și protecția proprietății intelectuale (EUPROIN) începând cu anul 2020. Acest proiect, care se va desfășura până în 2022, este condus de către Asociația pentru Cultura Juridică Henri Capitant Moldova.

Obiectivele proiectului sunt:

  • Consolidarea capacităților instituționale ale Asociației Henri Capitant pentru cultura juridică și principalului partener al proiectului, Agenția Națională pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI), astfel încât acestea să devină punct de referință pentru implementarea noului cadru de proprietate intelectuală în Republica Moldova;
  • Creșterea disponibilității resurselor științifice și a rezultatelor cercetării în domeniul studiilor privind protecția drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova;
  • Îmbunătățirea înțelegerii de catre UE a diverselor probleme și tendințe reale de dezvoltare în domeniul protecției drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova.
PROVOCĂRI ȘI PERSPECTIVE PENTRU DEZVOLTAREA PROPRIETĂȚII INTELECTUALE ÎN UE ȘI REPUBLICA MOLDOVA

Conferința Jean Monnet, organizată pe 12 martie, a fost orientată în jurul provocărilor și perspectivelor „Dezvoltării proprietății intelectuale în Uniunea Europeană și Republica Moldova”.

Evenimentul a fost deschis de către partenerii proiectului, Rodica CRUDU, profesor de economie la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) și coordonator al proiectului EUPROIN, Dorin CIMIL, președinte al Asociației Culturale juridice Henri Capitant Moldova, Natalia MOGOL, director general adjunct al Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală din Republica Moldova (AGEPI) și Alexandre CHAVANNE, corespondent Campus France la Alianța Franceză din Moldova.

În timpul sesiunii plenare au intervenit de asemenea Jose Maria GIL-ROBLES, Președinte de onoare al Mișcării Internaționale Europene și al Universității Euro-Mediteraneene, Andreas HEINEMANN, profesor de drept la Universitatea din Zurich, Julien PENIN, profesor de economie și management la Universitatea din Strasbourg, Mathilde PAVIS, lector universitar în drept la Universitatea din Exeter. Temele integrării europene și protecția proprietății intelectuale, a strategiilor privind brevetele și dreptul concurenței, posibilitățile de inovare și riscurile asociate fenomenului brevetelor și, în cele din urmă, impactul inteligenței artificiale asupra drepturilor de autor au fost abordate succesiv de către interlocutori.

Ziua a continuat în jurul a trei mese rotunde dedicate „concurenței, proprietății intelectuale și creșterii economice: interferențe și provocări”, „proprietății intelectuale pentru sprijinul industriilor creative” », și, în cele din urmă, „integrării europene și protecției proprietății intelectuale”. Ultima masă rotundă a fost animată de către Dorin CIMIL și Olesea PLOTNIC, profesor calificat în drept și director al fluxului universitar francofon al Universității de Stat din Moldova, de asemenea secretar general al Asociației Henri Capitant Moldova.