Omagiu lui Benjamin Fondane
- Publicat la AdminAlfr
- Data 2 octombrie 2024
Un public numeros a fost găzduit de Alianta Franceza din Chișinău, la data 25 septembrie, pentru o întalnire cu Michel CARASSOU, editor și scriitor francez și Vera GAJIU, traducătoare și cercetătoare la Universitatea din Torino, responsabilă de curs la universitatea din Ferrara, întalnire la care s-a vorbit despre viața lui Benjamin Fondane, scrierile sale și corespondența sa în franceză și română.
Emilian GALAICU-PAUN, poet, prozator, traducător și redactor șef al editurii Cartier la Chișinău, personalități din cercul literar precum, Carolina DODU-SAVCA, doctor, profesor universitar și conferențiar, Elena PRUS, doctor habilitat, profesor universitar și critic literar, Ion GUTU, doctor în filologie, conferențiar universitar și profesor, au intervenit la rândul lor pentru a evoca viața unui autor ce simbolizeaza legăturile dintre limba română și limba franceză, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la trecerea sa în neființă.
Benjamin Fondane, poet, filozof, dramaturg, critic literar și regizor de film român, naturalizat francez în 1938, și-a dedicat viața călătoriilor, dar mai ales numeroaselor producții scrise sau artistice, precum și multiplelor corespondențe de familie publicate de Edițiile Non Place.
Publicul invitat, studenți de la Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată a Universității de Stat din Moldova, însoțiți deOxana CAPATINA și Natalia MUCERSCHI, responsabile de cursul de traducere scrisă și traducătoare, elevi de la clasele bilingve ale liceului Ion Luca Caragiale din Orhei și profesorul lor Irina IURIN – a avut ocazia sa discute cu invitatii prezenti despre viața lui Benjamin Fondane.